giòrss
Inscrit le: 02 Aug 2007 Messages: 2778 Lieu: Barge - Piemont
|
écrit le Friday 25 Nov 11, 11:38 |
|
|
De fibula c'est sûr que ne peut pas venir...mais de flo ou de fluo je ne serais pas ainsi sûr.
Qui peut traduire cette explication? (Je crois que l'ai comprise, mais je ne voudrais pas dire des betizes...merci).
http://www.artatraditionala.ro/popups/vechimea-si-originea.php
Citation: | Desi Dictionarul Explicativ al Limbii Romane pune cuvantul "fluier" in legatura cu termenul de origine albaneza "floere", este stiut faptul ca vocabularul limbii albaneze este pentru limba romana un mijloc de identificare a cuvintelor de origine dacica (albanezii fiind descendentii ilirilor, popor care vorbea o limba asemanatoare cu cea a tracilor si geto-dacilor, stramosii nostri). In acest sens, multi lingvisti considera cuvantul "fluier" alaturi de alti termeni pastoresti (branza, zer, stana, caciula, vatra, manz, tap), ca fiind de origine autohtona (dacica). Posibilitatea preluarii in romana din albaneza a cuvantului "fluier" este combatuta in primul rand ca in limba amintita termenul "floere" are o familie saraca, fapt ce atesta slaba lui circulatie, explicabila prin prezenta nesemnificativa a instrumentului denumit de respectivul termen in viata vorbitorilor acestei limbi. Spre deosebire de albaneza, in limba romana s-a format prin derivare un numar foarte mare de cuvinte.
Alti lingvisti, Th. Capidan, G, Giuglea, considera ca albanezul "floere" este imprumutat din romana. Sextil PUscariu adimte ca unele cuvinte ("brad", "grapa", "bunget", "brau") ar putea fi imprumutate din albaneza, altele ar fi mai curand relicve autohtone decat imprumuturi; de exemplu: "caciula", "copil", "fluier", "vatra", "manz", "balta", "tap".
Exista si pareri potrivit carora etimologia cuvantului daco-roman "fluier" (fluiera) si a variantelor dunarene "fluer", "fluiara", "sfruel", "sfriel" , "friel" presupun un latin "exfluilus" (suflare) din care au evoluat toate aceste forme.
Prototipul "exfluilus" s-a format pe terenul limbii romane. Fiind un cuvant specific romanesc, ca si doina care se canta din fluier, aceste doua cuvinte au coexistat doar in dialectal dacoroman. La romanii de la sud de Dunare intalnim doar cuvantul fluier, adus de ciobanii ardeleni care au trecut Dunarea cu turmele lor, cuvantul doina neexistand. Stransa legatura dintre "doina" si "fluier" arata, prin urmare ca ambele au aparut la nord de Dunare, "in Ardeal".
Etimologia latina a cuvantului "fluier" este sustinuta si de Pericle Papahagi, dar acesta propune ca etimon latinul "fluvialis" (fluvial, de rau) si respinge ipoteza ca termenul "fluier" ar fi aparut numai la nord de Dunare. In sustinerea parerii sale, Pericle Papahagi porneste de la expresia "arundo fluvialis" (trestie de rau). Cu timpul, doar adjectivul "fluvialis" a ajuns sa exprime sensul intregii constructii, acest fenomen lingvistic fiind deseori intalnit in dialectul aroman: Arsa (vuloaga arsa), Amputita (fantana amputita), pucioasa (iarba pucioasa). Asadar, fluvialis devine sinonim cu alte denumiri ale respectivei plante: calamus, arundo, cana. Forma fluiara existenta in aromana a evoluat din aceea de acuzativ a adjectivului: fluvialem > fluiare, si prin analogie cu substantive feminine terminate la singular in -ra (tara) a rezultat fluiara. Pentru a-si sustine ipoteza, P. Papahagi aminteste analogia dintre instrumentul muzical si aceea a unui os al piciorului "fluierul piciorului", caruia aromanii ii spun "calamea ciorului" (trestia piciorului). In munti, ciobanii obisnuiesc sa-si faca fluiere din piciorul unei pasari cum ar fi vulturul. Obiceiul acesta de a se face fluiere din osul cu acelasi nume a contribuit la individualizarea lui fluvialis cu sensul de fluier.
Asadar, atat din punct de vedere al formei, cat si din acela al sensului, fluiara vine din latinescul fluvialem. Forma dacoromana fluier, pe lanag forma ardeleneasca fluiera, este rezultatul influentei inruditului ca sens suier.
Marea raspandire a fluierului, cel mai tipic instrument muzical a romanilor de pretutindeni, si in special al pastorilor, asemanarile formale a termenului dacoroman cu cei aromani si meglenoromai indreptatesc ipoteza ca atat instrumentul cat si termenul generic ar data din perioada locuirii in comun a poporului nostru, adica dinaintea migratiei slavilor si a ungurilor. Afirmatia este sustinuta de faptul ca denumirea instrumentului a fost preluata de toate popoarele vecine din limba romana: alb. floere, n. gr. floyera, rut. flojara, polon, morav, sloven fujara, sarb frula, ung. furulya, pastorii romani avand o contributie esentiala la raspandirea instrumentului si la impunerea denumirii acestuia.
In ceea ce priveste etimologia cuvantului fluier, este posibila si o alta abordare: denumirile privitoare la fluier sunt legate in general de ideea de "teava", "tub" sau de plantele din care se face acesta: lat. calamus, it. caramella, fr. chalumeau. Nici unul din acesti termeni nu a retinut atentia cercetatorilor. Un amanunt este acela legat de felul cum copii fac fluiere din coaja de salcie. Coaja se foloseste si la confectionarea fluierelor mai mari si chiar a buciumelor. In linba greaca exista termeni care inseamna atat coaja cat si trestie, cum ar fi f????.
Prototipul din care au aparut termenii fluier (roman) si fluiara (aroman) ar putea fi grecescul f???????? (floiariu). Asadar, aceasta ipoteza conduce catre o etimologie greceasca a cuvantului fluier (fluiara), cuvant care, dupa ce a intrat in limba romana si in dialectele sud-dunarene, s-a raspandit gratie pastorilor romani in limbile popoarelor cu care acestia au venit in contact odata cu instrumentul lor, imprumutat de toti vecinii nostri.
Tot ca dovada a vechimii fluierului, a numarului impresionant de variante constructive si a interesului dovedit fata de el, putem folosi inca un argument de natura lingvistica: bogata serie sinonimica a acestui cuvant romanesc (fluier, caval, drigana, durloi, fistigoaie, flisc, flisca, fliscoaie, fofeaza, piscoaie, pitigoaie, suiera, suierici, surla, tarta, tat, tignal, tilinca (tilisca), titilic, tililig, tililinca, titilisca, trisca, tulnec, tutelca, tipa, tipatore.
O atat de bogata sinonimie nu se putea realiza decat intr-un timp indelungat si pe o arie considerabila de prezenta si de existenta a unui interes permanent si constant din partea oamenilor de toate varstele, situatie reprezentand o marturie graitoare a simpatie de care s-a bucurat acest instrument muzical la romanii de pretutindeni.
Consideram ca nu este lipsita de importanta aducerea in discutie a denumirii cantatului la fluier. In limbile popoarelor occidentale exista termeni distincti pentru interpretarea vocala a unui cantec: cantare (italiana), chanter (franceza), spielen (germana), to sing (engleza), dupa cum denumirea interpretarii instrumentale sunt folositi termeni diferiti: juer (franceza), sonare (italiana), singen (germana), to play (engleza), pentru a aminti doar limbile de larga circulatie.
Text preluat din cartea "Fluierul la romani". Autor: Traian Ciuculescu
Preluare cu acordul autorului si a Centrului de Creatie Populara al Judetului Arges. |
|
|